„Băieți de Oraș: Golden Boyz” – în cinematografe

Distribuie:

La un deceniu de la prima apariție, personajele care au cucerit iremediabil publicul revin mai actuale și mai amuzante cu propriul lor film și o aventură de tot râsul, doar pe marele ecran. De astăzi, comedia „Băieți de oraș: Golden Boyz” este în cinematografele din toata țara.

Filmul reunește distribuția originală formată cu Mihai Bendeac (Roby), Vlad Drăgulin (Malone), Cosmin Nedelcu (Dorian), Anca Dinicu (Gina Felea), Doina Teodoru (Renatta) și Lorena Luchian (Daniela), pe care cei mai nerăbdători spectatori au avut deja ocazia să îi reîntâlnească odată cu primele proiecții limitate din București și țară.

Dacă prima vizionare, din 24 ianuarie, a adus actorii laolaltă cu fanii costumați în personajele din film în aceeași sală de la Cinema Europa din București, următoarele proiecții au avut loc în câteva orașe din țară. În Timișoara, Sibiu, Craiova sau Ploiești filmul a fost așteptat cu săli pline, ropote de aplauze, poze și întrebări pentru actorii lor preferați.

În continuare, Mihai Bendeac, Vlad Drăgulin, Anca Dinicu, Lorena Luchian, Doina Teodoru, Cosmin Nedelcu (Micutzu) şi Vlad Brumaru dau întâlnire spectatorilor în cinematografele din: Constanța pe 6 februarie, Brașov – 7 februarie, Iași – 8 februarie, Galați și Brăila pe 9 februarie și Pitești pe 11 februarie.

Producția filmului beneficiază de susținerea unor parteneri principali: Antena 1, Headline Management Agency, Mega Image, Puiul Vegetarian și Cady Can, alături de care se află și alți colaboratori și parteneri care au contribuit la realizarea proiectului și la aducerea universului „Băieți de oraș: Golden Boyz” pe marile ecrane.

Regizat de Mihai Bendeac, filmul „Băieți de oraș: Golden Boyz” este un film produs de Vertical Content și distribuit de Vertical Entertainment, din 6 februarie 2026, doar la cinema. 

Cum să-ți simplifici viața și să trăiești mai frumos

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole Recomandate
Paralela45 deschide în Băneasa Shopping City a doua agenție de mall din București

Paralela45 continuă extinderea rețelei la nivel național și deschide la începutul lunii aprilie o nouă agenție în Galeria Comercială Feeria a Băneasa Shopping City. Este a doua agenție dintr-un centru comercial bucureștean, după cea din ParkLake Shopping City, inaugurată la finalul lunii decembrie 2025 ca proiect pilot în cadrul planului

Crama Mușat, vinul ca destin, între moștenire și pasiune

Unele povești de business nu încep cu un plan, ci cu o chemare. Pentru Eugen Mușat, vinul nu a fost doar o alegere, ci o continuitate firească a unei moșteniri de familie, crescută în timp și rafinată prin experiență. De la primele decizii curajoase până la vinuri premiate și povești

Părul blond: ghidul esențial pentru îngrijirea și menținerea culorii

Părul blond este spectaculos, dar sensibil la factorii externi, motiv pentru care necesită o rutină de îngrijire bine aleasă. Apa dură, soarele, poluarea sau căldura excesivă pot modifica rapid tonul și pot estompa luminozitatea. Vestea bună? Nu trebuie să renunți la nuanța ta preferată: doar câțiva pași esențiali sunt suficienți